A doua modalitate o reprezintă psihoterapia. Aceasta poate merge de la simpla consiliere psihologică care are drept scop clarificarea unor aspecte problematice ale vieții (dificultăți decizionale, dileme semnificative sau conflicte) în vederea depășirii lor, până la ajutorul specializat acordat pe termen mediu și lung ce urmărește recuperarea emoțională (vindecarea) și regăsirea unui echilibru între propria persoană și viața înconjurătoare (viața trăită alături de familie, prieteni, colegi și societate).

 

      CE FEL DE PSIHOTERAPIE PRACTIC ȘI CUM SE DESFĂȘOARĂ ȘEDINȚELE?  
 

   Forma de psihoterapie pe care o practic este psihoterapia psihanalitică relațională. Aceasta este o variantă modernă a psihanalizei clasice, modalitate de tratament dezvoltată pentru prima dată de către Sigmund Freud la sfârșitul secolului al XIX-lea, perfecționată ulterior pe tot parcursul secolului XX, până în prezent, de către continuatorii acestuia (Donald Winnicott, Melanie Klein, Wilfred Bion, Heinz Kohut, John Bowlby, Jacques Lacan ș.a.). Această istorie este important de menționat, deoarece garantează pe de o parte experiența vastă acumulată de-a lungul timpului în tratarea persoanelor care solicită ajutor și, în același timp, perfecționarea continuă a tehnicilor utilizate în tratament, în psihoterapie, în timpul ședințelor.

 

    În parcurgerea psihoterapiei rolul esențial îl are relația dintre pacient și terapeut. Această relație trebuie să fie una de compatibilitate și de încredere reciprocă. Persoana care solicită ajutorul are garanția faptului că poate spune orice, poate gândi orice și poate simți orice în timpul ședinței și în prezența mea, a terapeutului, deoarece ședința de psihoterapie este un spațiu și un timp dedicate în totalitate persoanei, poveștii sale de viață, nevoilor sale și găsirii soluțiilor prin care suferința poate fi depășită. Critica, judecata morală sau stigmatizarea sunt aspecte care nu vor exista în relație cu terapeutul, iar aici se află o diferență importantă față de celelalte relații pe care le avem în viață. În psihoterapie suntem acceptați în totalitate, fiind ajutați în același timp să îmbunătățim acele laturi ale personalității (și ale vieții) care simțim că ne țin blocați și care ne alimentează nefericirea.

​

       Procesul psihoterapeutic este un proces uman și natural, care are loc pornind de la calitatea relației pacient-terapeut. Fiind un proces natural, acest lucru înseamnă că schimbarea căutată în terapie este una naturală, treptată, care are loc în ritmul persoanei - psihoterapia psihanalitică nu este un sprint, o cursă contra cronometru în găsirea oricărei soluții, ci o cursă maraton care își propune să crească anduranța psihică a persoanei și să îi permită depășirea limitelor. Acest aspect - schimbarea produsă treptat - este cât se poate de important, deoarece ne asigură de faptul că: (1) avem suficient timp pentru a înțelege corect problemele în complexitatea lor, (2) pentru a descoperi resursele și soluțiile cele mai potrivite rezolvării acestora, și (3) pentru a ne asigura că schimbările și vindecarea care se au loc în terapie sunt de profunzime și vor rezista pe termen lung. Pentru a atinge toate obiectivele de mai sus psihoterapia psihanalitică se desfășoară fără limită de timp - fiecare terapie este unică, așa cum fiecare persoană este unică, iar acest lucru se reflectă și asupra duratei tratamentului. Este o muncă în doi, din aproape în aproape, care continuă atâta timp cât este necesar pentru ca viața persoanei, relația sa cu lumea înconjurătoare și cu propriul sine, să fie îmbunătățite în mod real și durabil.

​

       Experiența îmi dovedește constant că unul dintre motivele pentru care persoanele aflate la limita suferinței refuză sau amână vreme îndelungată ajutorul unui psihoterapeut ține de implicația financiară. Psihoterapia nu este un demers ieftin, iar acest lucru este cât se poate de adevărat. În același timp, psihoterapia poate fi privită ca fiind o investiție făcută în prezent care își întoarce „profitul” (cu plus!) în toate ariile vieții: prezentul devine suportabil, noi înșine devenim mai activi, mai mulțumiți și eficienți în propriile vieți, și găsim din nou (sau pentru prima dată) curajul de a crede că viitorul poate fi totuși mai bun; aceste schimbări nu rămân la noi, ci ajung mai departe și produc efect în relațiile până atunci împovărate: cu partenerul de cuplu, cu copiii, cu părinții, cu colegii, cu munca și societatea în ansamblul ei. Psihoterapia este unul dintre mijloacele prin care putem, merităm și ar trebui să avem grijă de noi înșine și de nevoile noastre cele mai sănătoase.

     

       Cum arată o ședință obișnuită de psihoterapie psihanalitică? Ne întâlnim fizic (la CABINET) sau ONLINE (prin aplicații de tipul WhatsApp, Zoom) și ne asigurăm că ora care urmează va fi una liniștită, fără surse de distragere a atenției. Este important ca în timpul ședinței să ne concentrăm asupra ședinței și a celor discutate. Lumea cu agitația ei poate aștepta o oră; va fi acolo și la finalul ședinței. Acesta este timpul tău pentru tine. Discuția o purtăm față în față, deși pot exista situații speciale (în timpul ședințelor video mai ales) în care vei putea alege să comunicăm altfel (având camera oprită, spre exemplu). Vei fi încurajat(ă) să discuți cât se poate de liber și necenzurat despre orice subiect simți că este important și care îți vine în minte. În psihoterapia psihanalitică niciun subiect nu este „neimportant”, nimic nu este tabu, și se dovedește adesea că subiectele cele mai banale (la prima vedere) ascund experiențe pline de sens care ne pot oferi cheia înțelegerii și a schimbării. Când spunem că în psihoterapie se poate spune orice, acest lucru este și adevărat, și necesar pentru progresul terapiei. Eu voi asculta cu atenție cele spuse de tine și voi face tot posibilul să înțeleg cât mai corect ce se întâmplă în viața ta, în relația ta cu lumea și cu tine însuți/cu tine însăți; la fel de importante ca și felul în care vorbim și gândim în terapie sunt emoțiile și sentimentele pe care le simțim, stări care merită de asemenea rostite. Când voi fi sigur că am observat și am înțeles ceva important și adevărat despre tine ca persoană, îți voi spune acest lucru fără întârziere (voi oferi ceea ce numim o interpretare). Dialogul nostru va înainta, iar odată cu acesta vor deveni din ce în ce mai clare cauzele care au condus la problemele trăite în prezent și pentru care ai decis să intri în terapie. Odată înțelese cauzele, vor începe să devină accesibile resursele de care dispui (și de care nu erai poate conștient/ă) pentru a rezolva aceste probleme, pentru a produce schimbarea. Cu timpul acest mod al nostru de a discuta și de a relaționa va deveni al tău, iar întrebările puse în terapie vor deveni întrebări și răspunsuri pe care ți le vei putea oferi singur(ă). Aceasta este o acțiune pe care eu ca terapeut o încurajez în special pe parcursul săptămânii, în timpul dintre ședințe.

​

       Dintre subiectele cele mai importante pe care le vom urmări în ședință menționez relațiile cu celelalte persoane. Fiecare dintre noi poartă în sine amprenta trecutului și a relațiilor pe care le-a avut. Unele relații au fost bune, am simțit că ne oferă iubire și siguranță. Alte relații, din contră, poate că au fost trăite poate semnul neglijenței, al indiferenței ori chiar al abuzului, al traumei. Toate acestea lasă o urmă în adâncul ființei, o urmă emoțională care continuă să trăiască multă vreme în interiorul nostru, care cere să fie amintită, repetată și vindecată. Ne putem găsi astfel în pozița în care ajungem să repetăm experiențele bune (în cazurile cele mai fericite), ori constatăm că viața a devenit o lungă înșiruire de relații și experiențe neplăcute, dezamăgitoare, iar acest lucru ne poate duce în punctul în care ajungem să ne îndoim dacă există cu adevărat sens, bunătate, fericire și speranță în lume, în ceilalți și în noi înșine. Dacă ne imaginăm trecutul nu ca pe o carte închisă, ci ca pe un film care rulează în interiorul nostru - în Inconștient - la nesfârșit, psihoterapia psihanalitică își propune prin urmare să „dea banda înapoi”, să pornească de la suferințele din prezent, înaintând cu grijă înspre trecut, locul unde se află acea parte din noi care încă este rănită și care își așteaptă vindecarea. Discutând despre relații, atenția noastră se va concentra uneori asupra primelor relații importante pe care le-ai avut (relația cu părinții, cu frații, cu restul familiei), iar alteori asupra celor mai apropiate de prezent (relația pe care o ai cu soțul/soția, cu prietenii, colegii și ceilalți oameni), și astfel vom obține o „hartă emoțională” care te va ajuta să te înțelegi mai bine ca persoană, să faci pace într-o anumită măsură cu trecutul și să transformi toate experiențele acestuia - fericite și dureroase - în lecții ale vieții pline de sens, din care vei putea învăța cum îți poți trăi prezentul și viitorul. Ceea ce a fost creat sau rănit într-o relație poate fi înțeles și reparat numai într-o altă relație, acesta fiind motivul pentru care relația cu terapeutul este foarte importantă: oferă șansa unei noi experiențe - o experiență de acceptare, de găsire a sensului și de vindecare. 

​

       Sunt foarte multe teorii și cărți care vorbesc despre psihoterapie și despre ce se-ntâmplă în terapie, dar eu nu despre asta am ales să îți vorbesc în aceste rânduri. Psihoterapia rămâne o experiență unică, care nu va putea fi niciodată descrisă suficient de bine. Și, ca orice experiență, ea trebuie trăită pentru a fi apreciată cu adevărat (și pentru a reuși să ne apreciem pe noi înșine cu adevărat). Sper ca aceste idei să te fi convins, atât cât se poate, că schimbarea este întotdeauna posibilă dacă ne oferim șansa schimbării și dacă păstrăm încrederea că problemele noastre nu sunt motive de rușine și vinovăție, ci povești care merită rostite și care pot deschide calea unei vieți mai bune. Merităm acest lucru.
 

      CUM ARATĂ PREGĂTIREA MEA PROFESIONALĂ CA SPECIALIST?
 

      După terminarea Facultății de Psihologie din cadrul Universității „Titu Maiorescu” (București) am ales să îmi completez studiile cu un Master în Psihologie clinică la Universitatea din București. Am dobândit astfel cunoștințele și abilitățile necesare pentru realizarea evaluării psihologice de specialitate. Mai departe am optat pentru formarea în Psihoterapie Psihanalitică în cadrul Asociației INSIGHT (București), program specializat în psihoterapia adultului, vârstnicului, copilului și adolescentului.

      Experiența clinică a fost asigurată prin stagii practice în cadrul Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” din București, al Spitalului de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” din București, la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, precum și în Complexul de Servicii „Pistruiatul” (DGASPC Sector 3).
      În completarea acestor specializări extinse stau participări frecvente la seminarii, conferințe și workshop-uri organizate în țară și în străinătate de către instituții cu tradiție în domeniul psihoterapiei. Dintre acestea menționez Societatea Română de Psihanaliză (SRP), Asociația Româno-Franceză de Psihoterapie și Psihanaliză „Andre Green” (ARFPP-AG), Asociația de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică din București (ACPPB), Universitatea din Essex (Marea Britanie).

​

      Membru recunoscut al COLEGIULUI PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA. Codul unic de identificare în Registrul Unic al Psihologilor: 22186.

      ÎN CE FEL DE SITUAȚII ESTE RECOMANDAT SĂ APELĂM LA PSIHOTERAPIE?

      Psihoterapie poate fi de ajutor în rezolvarea multor situații dificile, dureroase din punct de vedere psihic. Dintre cele mai cunoscute - cu care ne putem confrunta de-a lungul vieții - enumerăm:

​

• stările de anxietate (anxietate generalizată, atacuri de panică, fobii/temeri puternice: agorafobie, claustrofobie, nosofobie - teama de boală/îmbolnăvire și degradare fizică, teama de îmbătrânire, teama de moarte)

• stările depresive (depresia, tulburarea bipolară și stările de tip maniacal)

• absența motivației (dificultate în stabilirea, menținerea și realizarea obiectivelor; abandonarea repetată a scopurilor propuse)

• stimă de sine redusă (comparație constantă cu „ceilalți”, sentimentul acut de a nu fi „suficient de bun”, sentimentul de a nu avea „nicio valoare”, sentimente constante de rușine sau vinovăție, absența satisfacției în viață și criticarea propriilor realizări)

• situații de indecizie acută (dileme personale dificil de gestionat)

• dificultăți în trăirea propriei identități (întrebări repetate de tipul „cine sunt eu cu adevărat?”; stări recurente de derealizare/ depersonalizare; sentimentul dureros de gol interior și lipsă de sens), tulburări disociative sau dificultăți în acceptarea identității sexuale

• traumele psihice/emoționale (traume recente sau din trecut/copilărie; situații de abandon sau neglijență; tulburarea de stres post-traumatic/PTSD)

• dificultăți în gestionarea emoțiilor (controlul furiei, iritabilitate constantă, controlul agresivității fizice sau verbale; critici repetate adresate celorlalți)

• dificultăți în gestionarea impulsurilor (dependențe alimentare, de tutun, alcoolism, dependență de substanțe, dependență sexuală sau de pornografie ș.a.m.d.)

• tulburări de somn (insomnie, coșmaruri repetate, agitație nocturnă)

• disfuncții sexuale (disfuncție erectilă, vaginism, diferite forme de inhibiție sexuală/scădere/absență a apetitului sexual)

• dificultăți de adaptare socială și de formare a relațiilor (inhibiție și anxietate socială, timiditate excesivă, sentimente de izolare/singurătate acută, neadaptare la locul de muncă, eșec repetat în stabilirea și păstrarea unor relații de prietenie și/sau în formarea unei relații de cuplu)

• dificultăți în relația de cuplu (probleme curente, conflicte, sau tipare disfuncționale, alegerea repetată a unui partener nepotrivit; codependență și relații toxice)

• parcurgerea echilibrată a perioadei de „doliu” (pierderea prin deces sau separarea/divorțul în relația de cuplu, de prietenie etc.)

• dificultăți familiale (în relație cu proprii părinți sau cu proprii copii)

• tulburare obsesiv-compulsivă (TOC/OCD)

• boli psihosomatice sau somatizări (dureri fizice acute/cronice, afecțiuni ale unor organe, oboseală prelungită/cronică, aritmii cardiace, dificultăți de respirație și alte manifestări somatice (corporale) care nu sunt explicate prin consult și investigații medicale de specialitate), ipohondrie

• dificultăți în acceptarea diagnosticului medical și în parcurgerea tratamentului/recuperării medicale, adaptarea psihologică eficientă la situația de boală sau dizabilitate

• tulburări de personalitate (tulburare borderline, narcisică, dependentă sau de alt tip)

• tulburări psihice semnificative (episod psihotic/delirant, schizofrenie și tulburări asociate)

​

       În completarea listei de mai sus merită menționată o situație în care psihoterapia se poate dovedi la fel de binevenită și necesară, anume: în menținerea igienei psihice, a echilibrului de care cu toții avem nevoie într-o lume din ce în ce mai complexă, din ce în ce mai rapidă și, prin urmare, mai stresantă (consumatoare) d.p.d.v. psihic.

​

​

​